Maini amortite – cauze si tratament
Senzatia de maini amortite reprezinta un simptom frecvent intalnit, care de multe ori este ceva temporar si nu ascunde o conditie medicala grava.
In aceasta situatie, cea mai frecventa cauza o reprezinta mentinerea mainilor intr-o anumita pozitie, pe o perioada mai indelungata. Senzatia de amorteala dispare odata cu schimbarea pozitiei sau miscarea mainilor.
Persistenta senzatiei de amorteala, cu aparitia altor semne sau simptome neurologice poate fi un prim simptom al unei afectiuni medicale, precum sindromul de tunel carpian.
Prin urmare, vizita la medicul neurolog trebuie sa fie prima optiune, atunci cand senzatia de maini amortite persista.
Cauze pentru maini amortite
Amorteala la nivelul mainilor se datoreaza suferintei radacinilor nervoase sau a nervilor periferici.
Nervii periferici pot fi lezati pe traiectul lor, prin compresie facuta de o structura adiacenta, incarcerare (canal anatomic modificat) sau sectionare (posttraumatic), cauzand senzatia de maini amortite. Uneori, poti experimenta amortirea mainilor in somn, o problema cu care se confrunta foarte multi oameni.
La nivelul mainii, exista mai multi nervi periferici; senzatia de amorteala poate respecta un anumit teritoriu, in functie de nervul afectat, dupa cum urmeaza:
Compresia nervului median la nivelul incheieturii mainii
Senzatia de amorteala si furnicaturi la nivelul degetului mare, degetele I-III si jumatate din degetul IV pe fata palmara a mainii, simptomatologie agravata in decursul noptii.
Compresia nervului ulnar la cot
Poate provoca senzatia de amorteala la nivelul degetului mic cu extinderea acesteia pe partea interioara a antebratului pana la cot.
Compresia nervului radial in antebrat sau deasupra incheieturii
Poate provoca amorteala pe partea din spate a degetului mare si a degetului aratator.
Leziunile de plex brahial
Apar in urma compresiei, intinderii sau chiar sectionarii nervilor implicati; plexul brahial este format din ramurile ventrale ale nervilor spinali C5-C6-C7-C8-T1, prin care se transmit semnale de la coloana la nivelul membrului superior; in functie de gradul de severitate a leziunii pot aparea si alte semne neurologice precum durere si inabilitate kinetica la nivelul mainii.
Sindromul de apertura toracica
Se produce atunci cand vasele de sange sau nervii din spatiul dintre clavicula si prima coasta (apertura toracica) sunt comprimate sau lezate. Poate produce durere in umeri si gat, cat si amorteala la nivelul mainii.
Afectarea mai multor nervi periferici la nivelul mainilor, cu extinderea afectiunii la nivelul membrelor inferioare se identifica din punct de vedere medical cu polineuropatie periferica.
Cele mai des intalnite cauze de polineuropatie periferica sunt urmatoarele:
- Diabetul zaharat
- Disfunctiile tiroidiene
- Consumul excesiv de alcool.
Cauze medicale pentru maini amortite
Afectiuni ale sistemului nervos central sau alte afectiuni ale sistemului nervos periferic
Hernia de disc in segmental cervical
Reprezinta o afectiune medicala des intalnita in practica curenta. Durerea la nivelul coloanei cervicale, cu iradiere la nivelul membrului superior este simptomul principal. Se poate asocia cu senzatia de amorteala intr-un anumit teritoriu corespunzator radacinii nervoase afectate radicular, inclusiv cu scaderea fortei musculare la nivelul membrului superior.
Eveniment vascular cerebral
Este mai putin intalnit cand prezentam doar o senzatie de amorteala la nivelul mainilor; debutul brusc cu evolutie rapid progresiva si asocierea de alte semne neurologice necesita prezentarea intr-un serviciu de urgenta neurologica.
Sindromul Guillan Barre
Este o polineuropatie acuta cu debut brusc si evolutie rapid progresiva, cu mecanism autoimun; este necesara o evaluare cat mai rapida a medicului specialist, cu instituirea tratamentului specific.
Afectiuni sistemice
- Vasculite precum lupus eritematos sistemic, sindrom sjogren
- Amiloidoza (acumularea anormala de anumite proteine)
- Fibromialgia
Boli infectioase
- Boala Lyme
- Infectia cu HIV
- Sifilis
O posibila cauza o reprezinta si reactiile adverse ale anumite medicamente, in special cele oncologice. De asemenea, deficiente de anumite vitamine precum vitamin B12.
Chistul ganglionar
Formatiune ce apare de-a lungul articulatiilor sau tendoanelor si provoaca amorteala mainilor prin presarea nervilor.
Este amorteala in mana stanga un motiv de ingrijorare?
O senzatie temporara de amorteala in mana stanga poate fi cauzata de orice motiv din cele descrise mai sus si nu este, de obicei, un motiv de alarmare. Poti discuta cu medicul de familie despre aceasta.
Totusi, recomandarea noastra este sa vizitati de urgenta medicul specialist atunci cand amorteala in mana stanga este insotita de:
- Durere in piept, spate, maxilar sau umar
- Modificari de culoare si temperatura la nivelul mainii
- Infectii
- Tulburari respiratorii
- Dezorientare temporo spatiala
- Paralizie faciala sau /si a membrului superior de aceeasi parte
- Greata, varsaturi
- Tulburari de echilibru
Dar amorteala in mana dreapta?
Nu exista studii care sa ateste faptul ca amorteala in mana dreapta poate avea o alta cauza decat cea din mana stanga. Totusi, recomandarile noastre sunt valabile si in acest caz. Amorteala in mana dreapta insotita de cel putin unul dintre simptomele de mai sus necesita de urgenta vizita la medicul specialist.
Tratament pentru maini amortite
Este necesara vizita la medicul specialist pentru a determina cauza senzatiei de maini amortite, fiind necesare un consult amanuntit si efectuarea de investigatii paraclinice (Electromiografie/ Radiografie/ Rezonanta magnetica nucleara/ ecografie de parti moi s.a.), Dupa integrarea informatiilor clinice si paraclinice, medical specialist poate stabili un diagnostic corect.
In functie de motivul pentru care apare amorteala in maini, medicul specialist va recomanda un tratament sau va recomanda vizita la un alt specialist conex afectiunii medicale prezente.
Daca ai maini amortite sau esti ingrijorat in privinta starii tale de sanatate, te asteptam la o consultatie de neurologie, care la Neuroaxis dureaza 1 ora.