RMN Cerebral

RMN-ul cerebral nativ indica un tip de investigatie prin rezonanta magnetica a creierului, care nu foloseste substanta de contrast. Aceasta este investigatia de baza a structurilor cerebrale si a anatomiei creierului. Detecteaza prezenta unor patologii, in anumite zone ale creierului. In absenta afectiunilor, acest tip de RMN poate fi considerat o metoda de screening. 

Daca, in cadrul unei examinari de tip cerebal-nativ, se observa anumite modificari, procedura merge mai departe, in vederea clarificarii acestora. Se aplica substanta de contrast, care are rolul de a evidentia vasele de sange si structurile care au o vascularizatie proprie, diferita de cea normala a creierului. 

Daca examenul cerebral presupune investigatia creierului si a meningelui, protocolul adaugat pentru baza de craniu presupune executarea unor secvente mai fine, si in anumite planuri care obtin imagini asupra altor structuri decat cele ale creierului – structurile nervilor cranieni si ale vaselor de sange de pe fata inferioara ale creierului si care se continua prin osul bazei de craniu, catre regiunea cervicala. O astfel de examinare se poate folosi atat in cazul unor patologii neurologice, precum si in unele patologii din sfera ORL. 

In aproximativ 99% dintre examinarile bazei de craniu ar trebui sa se foloseasca substanta de contrast, chiar daca pe examenul nativ nu se vede nimic, pentru ca structurile sunt foarte fine si nu se pot diferentia fara baza de contrast. 

Pe langa investigatia creierului, la rezonanta magnetica exista o secventa de angiografie nativ, care reprezinta o capacitate a aparatului de a reconstrui vasele de sange arteriale sau venoase, prin protocol bazat pe fluxul de sange al omului (TOF). Aceasta este si o examinare de screening, deoarece nu orice fel de leziune vasculara poate fi caracterizata prin secventele TOF. 

Daca pe secventele TOF se observa nereguli, se merge mai departe cu investigatiile, adaugandu-se substanta de contrast, care are o rezolutie mult mai buna asupra lumenului vascular.      

Acest protocol dedicat presupune aplicarea anumitor secvente pe care aparatul le poate realiza, care aduc informatii asupra anumitor patologii sau asupra anumitor zone din creier sau din structurile adiacente creierului. In cazul protocolului de epilepsie, este vorba despre unele secvente speciale, care se aplica pe zone care pot fi afectate de leziuni si care pot genereza crizele de epilepsie. 

Acest protocol presupune aceeasi procedura ca cea enuntata anterior, careia i se adauga substanta de contrast.    

Examinarea cu protocol pentru orbite se foloseste in momentul in care specialistul suspecteaza o patologie atat a structurilor din orbita, cat si a nervilor optici. Totodata, asocierea examinarilor de craniu si orbite ajuta la stabilirea corecta si precisa a diagnosticului.  

Daca la examenul nativ cerebral si de orbite se observa o anomalie, substanta de contrast ajuta in stabilirea vascularizatiei zonei patologice, si in diferentierea dintre vasele de sange, nervi si structurile invecinate – muschi, pereti orbitali, etc. 

Patologia de viscerocraniu este, de regula, accesata de medicii din sfera ORL sau de catre cei specializati pe zona buco-maxilo-faciala, deoarece acestea necesita un protocol special. Viscerocraniu inseamna partea de fata, piele, cavitate bucala, structurile dintre fata si creier. 

In momentul in care se observa o problema, o formatiune sau, de regula, existenta unei asimetrii –  la nivelul unui muschi, sau intr-o cavitate,  intr-un sinus, in orbita etc, atunci poate fi vorba despre o patologie. Substanta de contrast ajuta in diferentierea unei structuri vascularizate, o tumora, o inflamatie si altele. 

Examinarea RMN de sinusuri este mai delicata. Indicatia obisnuita pentru sinusuri este examenul de CT, care vede foarte bine peretii ososi. Doar in momentul in care la CT se gaseste un sinus plin, ocupat, pacientul trebuie sa faca RMN, pentru a diferentia intre tipurile de continut din sinus – tumora, secretie inchistata, infectie fungica etc. 

La RMN-ul de sinusuri, substanta de contrast are rolul de a depista vascularizatia, fiind un examen mult mai concludent decat examenul de CT cu substanta de contrast, pentru confirmarea sau excluderea unor potentiale tumori. 

Examinarea RMN pentru ureche este foarte complexa. Protocolul nu ar trebui facut de sine statator, adica fara o examinare cerebrala. Examinarea de ureche poate fi folosita in patologia infectioasa, in patologia de ureche medie. In completarea examenului CT, un RMN poate evidentia ce contine urechea medie – puroi, granulatie, patologii speciale ale urechii, care se vad 100% doar la RMN, patologii de perceptie ale sunetului etc. Pentru fiecare dintre acestea se folosesc secvente speciale. 

Substanta de contrast se foloseste pentru urechea medie si mastoida, in depistarea diferentei dintre colesteatomul care nu este vascularizat, continutul fluid nevascularizat sau tesutul de granulatie vascularizat. In functie de acestea, medicul ORL isi poate construi protocolul de operatie. 

Acest protocol nu este unul complicat, ca tehnica, dar este o secventa care poate fi folosita pentru efectuarea anumitor masuratori care sa arate modificarea de anatomie a unor zone din creier, in functie de suspiciunile medicului neurolog. Se aplica anumite formule de calcul care, in functie de rezultatele lor, conduc spre un anumit diagnostic in patologia degenerarilor creierului, incadrand pacientul intr-un anumit tip de boala neurodegenerativa. 

Prin precizarea „doar pentru monitorizare” se intelege ca un pacient este deja diagnosticat cu scleroza multipla, sau cu un anumit tip de leziuni cerebrale. Deoarece acest tip de protocol se face pe baza unui diagnostic deja cunoscut, implica un numar mai mic de secvente care cauta sa urmareasca doar daca leziunile respective sunt mai mari, mai mici, mai multe sau daca una dintre ele se incarca cu substanta de contrast – in scleroza multipla aceasta incarcare inseamna prezenta unei leziuni active. 

Exista anumite leziuni al caror diagnostic nu este cert pe investigatiile standard. Astfel,  aceasta analiza presupune un protocol special care aduce mai multa informatie, prin secventele de perfuzie care urmaresc dinamica progresului substantei de contrast, in leziune, si stabilirea zonelor vascularizate sau mai putin vascularizate. Pe de alta parte, spectroscopia face o analiza chimica a unei structuri, se obtine un grafic si informatii referitoare la anumiti compusi. Tractografia este o secventa care pune in evidenta devierea tracturilor cerebrale normale, in vecinatatea unei leziuni. 

Medicii neurochirurgi opereaza anumite tumori, prin tehnici robotizate. Robotul necesita o anumita secventa de RMN care este incarcata in calculator, pe care o proceseaza si care il ajuta pe medic, in timpul operatiei. In cazul unui pacient deja diagnosticat, medicul neurochirurg are nevoie doar de cateva secvente pentru operatie, astfel ca se foloseste un protocol de neuronavigatie care nu mai trece prin intregul procesul de diagnostic, ci utilizeaza doar secventele necesare. Totodata se poate masura si calcula volumul unor zone din creier sau al unor tumori din creier.  

Examinarea de hipofiza se recomanda de catre un medic endocrinolog si implica anumite secvente fine care examineaza hipofiza, structurile vecine, tija hipofizara, hipotalamusul, sinusurile cavernoase. In functie de rezultate si de specificul tumorii, se extinde sau nu examinarea. 

Se foloseste frecvent o examinare cu substanta de contrast, deoarece este mai concludenta decat examinarea de hipofiza nativ. Substanta face diferenta intre structurile tumorale, glandulare, vasculare, face umplerea sinusurilor cavernoase vecine hipofizei si ajuta in diferentierea acestor structuri si in stabilirea celei mai potrivite abordari medicale. 

Epifiza este o glanda care are rol in copilarie si in adolescenta, ulterior degenerand si ramanand doar o imagine sechelara rudimentara. Daca pe acest tesut pot sa apara tumori, fiind o structura mica si pozitionata la baza creierului, necesita un protocol special, pentru ca sunt necesare sectiuni fine, pentru o caracterizare mai buna si pentru diferentieri. Epifiza are o pozitie strategica si afectarea ei poate dupa la diferite complicatii. Protocolul special urmareste stabilirea volumului epifizei, structura ei patologica, impactul ei asupra altor structuri etc. 

In aceasta investigatie, substanta de contrast ajuta medicul sa observe daca structura care mareste volumul glandei epifize este vascularizata sau nu, si in aprecierea raportului cu celelalte structuri – meninge, structurile creierului din vecinatate etc.  

Aceste secvente de angiografie nativ pot sa dea o impresie generala asupra vaselor, arterelor si venelor, in special secventa de angiografie arteriala nativ. Secventa de angiografie venoasa nativ este extrem de expusa la imagini false. Aceste secvente de angiografie cu contrast se fac obligatoriu atunci cand se urmareste o patologie vasculara.

In angiografia de trunchiuri supra-aortice se examineaza vasele din zona cervicala, inclusiv pana in poligonul arterial Willis, cuprinzand asadar si examinarea vaselor intracraniene. Incepe de la emergenta lor din crosa aortei si examineaza arterele carotide, pe tot traiectul lor. 

Hidropsul vestibular este o maladie care, pana de curand, avea doar un diagnostic anatomopatologic. Este o problema grava pentru pacient, este substratul patologic al maladiei Meniere, care se manifesta cu vertijuri invalidante. Diagnosticul acestei boli se face doar prin excludere, prin investigatii diverse. Cu ajutorul unui aparat performant, printr-o secventa speciala se pune in evidenta, in mod obiectiv, pe imagine existenta hidropsului. Protocolul pune in mod obiectiv diagnosticul bolii Meniere. 

Aceasta este o secventa speciala care evidentiaza daca lichidul cefalo-rahidian circula normal. Printr-o secventa de flux, medicul poate fi sigur ca lichidul circula, sau nu. Daca lichidul nu circula, inseamna ca exista undeva o obstructie care trebuie inlaturata.

Fistula de lichid cefalo-rahidian reprezinta o bresa in invelisul creierului, prin care lichidul iese si curge afara, prin zona nasului, a gatului sau a urechii. Pacientul se prezinta cu aceste simptome, medicul stabileste ca este vorba despre LCR, si nu o infectie. Este important sa se stabileasca locul prin care curge lichidul, pentru a inchide bresa. In functie de orientarea medicului ORL, se realizeaza anumite secvente speciale, aplicate pe zonele cu puncte fragile, in crearea acestor brese. Se diferentiaza structura lichidului cefalo-rahidian de alte tipuri de lichid.

Substanta de contrast are, in acest caz, rolul de diferentiere a continutului cavitatilor in care se poate acumula LCR. Prin substanta de contrast, medicul poate diferentia daca exista acolo si un tesut inflamator, anumite patologii asociate etc. Totodata substanta de contrast poate ajuta in gasirea locului inflamarii invelisului creierului, pe unde s-a creat bresa, chiar daca inca nu a curs LCR.  

Acest protocol presupune injectarea substantei de contrast de catre neurolog, in interiorul sacului dural, adica direct in LCR, prin punctie lombara. La RMN, substanta de contrast (gadoliniu) va avea un semnal diferit de cel al lichidului cefalo-rahidian, astfel incat medicul ii poate urmari traseul, catre cavitatile adiacente – sinusuri, nas, ureche, identificand locul pe unde curge. 

Analiza de completare la cererea pacientului sau medicului la un RMN deja realizat.

Analiza de completare la cererea pacientului sau medicului la un RMN deja realizat.

Analiza de completare la cererea pacientului sau medicului la un RMN deja realizat.

Analiza de completare la cererea pacientului sau medicului la un RMN deja realizat.