Consecința deteriorării celui de-al șaptelea nerv cranian sau sechelă a unor leziuni cerebrale, pareza facială provoacă deficite semnificative, cu efecte considerabile asupra calității vieții. Nu vorbim doar despre o problemă estetică, ci și despre limitări funcționale importante, care vin cu disconfort major – sunt afectate vorbitul, masticația și deglutiția. Este o situație în care ai nevoie de expertiză neurologică neîntârziată, pentru depistarea și tratarea cauzei.

La Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România, te așteptăm cu:

o echipă extinsă de medici supraspecializați în toate ramurile neurologie și domeniile conexe;
consultații de neurologie necondiționate temporal – fiecare medic alocă pacientului atât timp cât este necesar pentru o anamneză completă și o examinare clinică riguroasă, dar și pentru prezentarea concluziilor și lămurirea tuturor aspectelor implicate de afecțiunea depistată;
investigații avansate, efectuate cu tehnologie performantă, care asigură rezultate precise;
posibilitatea formării de echipe multidisciplinare, pentru cazurile care necesită implicarea mai multor specialiști;
tratamente personalizate, care răspund întocmai nevoilor fiecărui pacient;
monitorizare prin evaluări periodice și ajustarea planului terapeutic în acord cu evoluția bolii.

Ce este pareza facială

Pareza facială reprezintă scăderea sau pierderea completă a controlului muscular pe o parte a feței sau pe ambele, din cauza unor leziuni nervoase. Când se manifestă unilateral, apare asimetria, iar când este bilaterală, fața este complet „căzută”.

Pierderea mobilității faciale nu se reflectă doar la nivel estetic, ci și la nivelul funcțiilor de pe partea paralizată:

apare ptoza palpebrală (pleoapa căzută), care poate afecta vederea;
colțul (sau colțurile) gurii se lasă în jos și gura este greu de închis;
vorbitul devine dificil;
alimentația este mult îngreunată, din cauza unui cumul de probleme – de la închiderea gurii și retenția alimentelor în cavitatea bucală, la masticație și deglutiție.

Nu în ultimul rând, este influențată major mimica. Pareza împiedică exprimarea emoțiilor și reacțiilor prin zâmbet, încruntare, ridicarea sprâncenelor, clipit sau grimase, diminuând semnificativ capacitatea de comunicare nonverbală.

Ce cauzează pareză facială – principalele motive

Pareza facială poate avea numeroase cauze, de la inflamații sau infecții locale până la traumatisme (lovituri, intervenții chirurgicale) sau afecțiuni neurologice. Diagnosticul corect se poate stabili doar în urma unei evaluări detaliate și a investigațiilor recomandate de medic. Iată ce afecțiuni pot determina paralizia unilaterală sau bilaterală a feței:

Paralizia Bell

Paralizia Bell, cea mai frecventă cauză a parezei faciale (incriminată în 70% din cazuri), este determinată de lezarea celui de-al șaptelea nerv cranian (nervul facial). Este frecvent unilaterală, rar bilaterală, se instalează brusc (în 48-72 de ore) și provoacă slăbiciune sau paralizie soldate cu asimetrie facială pronunțată, modificarea gustului și a senzațiilor la nivelul urechii.

Afectează preponderent persoanele între 15-45 de ani, are ca factori de risc sarcina, preeclampsia, obezitatea, hipertensiunea, diabetul și afecțiunile respiratorii superioare, iar ca factori declanșatori posibili, infecțiile virale (de exemplu, herpes simplex), imunitatea scăzută, infecția unui nerv facial.

Accident vascular cerebral

Paralizia facială centrală se numără printre sechelele frecvente post-AVC, fiind întâlnită la aproximativ 45% dintre pacienții cu accident vascular cerebral. Acest tip de pareză se manifestă în partea inferioară a feței (de la ochi în jos), prin disfuncții musculare care afectează aspectul și generează deficite importante, precum disfagia (dificultăți la înghițire) și disartria (tulburare motorie de vorbire). Specialiștii atrag atenția că, pe fondul acestor probleme, pacienții sunt susceptibili la a dezvolta anxietate și depresie, devenind demotivați, lucru care influențează negativ procesul de recuperare, și așa îndelungat și complicat.

Scleroză multiplă

Pareza facială nu este un simptom primar comun al sclerozei multiple, dar poate apărea din cauza leziunilor demielinizante care afectează trunchiul cerebral sau căile care transmit semnale către acesta. Este ușor de confundat cu paralizia Bell, deoarece se manifestă ca o slăbiciune sau paralizie temporară a mușchilor faciali – de regulă, unilaterală. Clarificarea diagnosticului este necesară pentru a asigura o abordare terapeutică corectă.

Boala Lyme

Boala Lyme sau borelioza, declanșată de o bacterie transmisă prin intermediul mușcăturii de căpușă, este o afecțiune multisistemică. Când infecția ajunge la sistemul nervos, pot apărea:

pareza facială unilaterală sau bilaterală, când sunt implicați nervii cranieni;
slăbiciune musculară sau parestezii la nivelul membrelor, când sunt afectați nervii periferici;
meningita (febră, dureri de cap, redoarea cefei, fotofobie), când este afectat sistemul nervos central.

Neurosarcoidoză

Neurosarcoidoza, un tip de sarcoidoză care afectează sistemul nervos central sau periferic, are printre principalele manifestări diplegia facială (pareza bilaterală a feței). Acest simptom apare din cauza formării de granuloame (leziuni cu substrat inflamator) la nivelul creierului sau al nervilor cranieni și poate fi însoțit de disgeuzie sau ageuzie (alterarea sau pierderea gustului), anosmie (pierderea mirosului), dificultăți de vorbire, dureri de cap, probleme de vedere, amețeli.

Sindromul Guillain-Barre

Sindromul Guillain-Barre sau poliradiculonevrita este o neuropatie periferică inflamatorie imun mediată, în care anticorpii răspund eronat la un episod infecțios, atacând tecile de mielină sau axonii nervilor periferici. Leziunile demielinizante astfel produse generează slăbiciune musculară inclusiv la nivelul feței și astfel apar pareze, dificultăți de înghițire, de vorbire sau de masticație, probleme cu vederea.

Infecții ale urechii

Infecțiile cronice ale urechii și otita acută supurată pot da complicații, iar una dintre cele mai rare, dar și mai severe este pareza facială. Sunt luați în considerare mai mulți factori pentru lezarea nervului facial: presiunea ridicată de la nivelul urechii medii, osteita, inflamația acută, infecția retrogradă.

Pentru situațiile în care neurologul suspectează că la baza parezei stă o afecțiune a urechii, la Neuroaxis beneficiezi de expertiza unui specialist în otoneurologie pentru clarificarea diagnosticului și stabilirea tratamentului adecvat.

Sindromul Ramsay Hunt

O altă afecțiune care intră în sfera otoneurologiei, sindromul Ramsay Hunt sau herpes zoster oticus este o complicație tardivă a infecției cu virusul varicelo-zosterian, care duce la inflamarea ganglionului geniculat (senzorial) al celui de-al șaptelea nerv cranian – nervul facial. Se manifestă prin pareză ipsilaterală (unilaterală), otalgie și erupție veziculară, iar suplimentar pot apărea alterarea gustului, sindromul de ochi uscat, lăcrimare, hiperacuzie, obstrucție nazală și disartrie. Când sunt afectați nervul vag și nervul vestibulococlear, se pot adăuga simptome precum răgușeala, vertijul, tinitusul și chiar pierderea auzului.

Boala are o evoluție autolimitată, dar diagnosticarea timpurie și inițierea imediată a tratamentului sunt absolut necesare pentru gestionarea eficientă a durerii, scăderea duratei manifestărilor și, foarte important, scăderea incidenței complicațiilor tardive – sincinezie și nevralgie postherpetică.

Schwanomul nervului facial

Tumori rare, adesea benigne, schwanoamele nervului facial se dezvoltă din celulele Schwann ale celui de-al șaptelea nerv cranian și implică frecvent ganglionul geniculat, segmentul labirintintic și canalul auditiv intern. Ușor de confundat cu schwanomul vestibular și cu meningiomul, din cauza localizării, și cu paralizia Bell, din cauza manifestărilor, aceste formațiuni pot provoca pareză facială, spasme faciale și pierderea auzului, uneori însoțite de cefalee și otalgie. În cazuri foarte rare, pareza este bilaterală.

Tumori ale capului și gâtului

O pareză facială instalată lent poate ridica suspiciunea de cancer la cap sau la gât. Printre formațiunile maligne care determină paralizia nervului facial se numără tumorile maligne ale parotidei (una dintre glandele salivare majore), neurinoamele faciale și acustice sau meningiomul. Fiecare dintre acestea afectează în grade diferite nervul și se poate asocia cu manifestări diferite, iar recuperarea funcțiilor depinde de particularitățile fiecărui caz.

Boala Parkinson

Între simptomele bolii Parkinson se numără „masca parkinsoniană” sau hipomimia, o scădere a expresivității feței determinată de rigidizarea progresivă a mușchilor de la acest nivel. Până la 65% dintre pacienți ajung să aibă o față lipsită de expresie, „înghețată”, de regulă asociată cu tuburări severe de vorbire (disartrie și disfonie). Pareza facială asociată acestei boli nu este reversibilă.

Tipuri de pareză facială

Pareza facială se manifestă cel mai frecvent unilateral (hemiplegie), rar bilateral (diplegie), se poate instala brusc sau gradual și este clasificată în centrală și periferică, în funcție de sursa afectării nervoase. Determinarea tipului de pareză este un pas esențial în diagnosticare.

Pareză facială periferică

Apare atunci când nervul facial (al șaptelea nerv cranian) este afectat după ce părăsește creierul, pe traiectul său până la mușchii feței.
Afectează toată jumătatea feței (cadran superior și inferior) – colțul gurii cade, fruntea și sprâncenele nu se mai ridică, ochiul nu se poate închide complet.
Simptome asociate: dificultăți la închiderea pleoapei, uscăciunea ochiului sau, din contră, lăcrimare excesivă, alterarea gustului, dificultăți de masticație și vorbire.
Poate apărea în paralizia Bell, infecții virale, traumatisme, tumori parotide, otite severe și are un prognostic mai bun decât pareza centrală.

Pareză facială centrală

Apare când există o leziune la nivelul creierului, în regiunile care controlează nervul facial.
Este afectată doar partea inferioară a feței, fruntea și sprâncenele păstrându-ți mobilitatea.
Simptome asociate: disartrie, disfagie.
Poate fi însoțită de alte manifestari neurologice – slăbiciune musculară la nivelul membrelor, dficultăți de vorbire, probleme de coordonare.
Afecțiunile care determină acest tip de paralizie sunt, de cele mai multe ori, severe – AVC, tumori, traumatisme cerebrale -, iar gradul de recuperare depinde de amploarea leziunilor cerebrale.

Semne și simptome în pareza facială

În funcție de tipul de pareză și de mușchii afectați, pot apărea:

asimetrie facială – colțul gurii este lăsat într-o parte, obrazul pare „căzut”, iar expresia feței este neomogenă;
ptoză palpebrală (pleoapă căzută);
probleme la închiderea ochiului (rămâne parțial deschis, predispus la iritație și chiar afectarea corneei);
dezechilibre ale filmului lacrimal (uscăciune oculară sau lăcrimare excesivă);
durere sau presiune în spatele urechii (în unele cazuri);
lipsa controlului buzelor;
hipersalivație sau uscăciune orală;
zâmbitul dificil sau chiar imposibil;
dificultatea de a reține alimente și lichide în cavitatea bucală;
vorbire neclară;
diminuarea simțului gustativ (hipogeuzie), din cauză că nervul facial controlează și o parte din receptorii gustativi.

Complicații posibile

Complicațiile hiperkinetice sunt asociate cel mai frecvent cu pareza facială, dar nu sunt singurele sechele cu care se pot confrunta pacienții:

spasmul hemifacial, secundar degenerării axonale a nervului, duce la contracții musculare involuntare pe o jumătate a feței;
poate apărea sincinezia – spasme musculare involuntare în timpul unor acțiuni precum masticația. Cele mai frecvente manifestări ale sincineziei sunt mișcarea involuntară a gurii la închiderea ochilor (sincinezie ocular-orală) și lăcrimarea gustativă sau sindromul lacrimilor de crocodil – bolnavul plânge involuntar în timp ce mănâncă;
asimetria facială se poate permanentiza, lăsând pacientul desfigurat;
la nivel ocular, în lipsa unei îngrijiri adecvate, corneea se usucă și se inflamează și pot apărea ulcerațiile.

În plus, când rămân sechele, pacienții pot dezvolta depresie și anxietate, tulburări secundare care afectează și mai mult calitatea vieții și care fac necesar suportul continuu al unui psiholog.

Cum punem diagnosticul de pareză facială

Diagnosticarea poate implica atât neurologul, cât și otoneurologul, și poate fi un proces complex, în mai multe etape, stabilite de medici în funcție de concluziile consultației:

anamneza – istoric de probleme neurologice, istoric recent de infecții virale, simptome relevante pentru afecțiuni ale urechii (otalgie, secreții, pierderea auzului, senzație de plenitudine în ureche, tinitus, amețeli);
testarea mobilității faciale, pentru diferențerea între o pareză periferică și una centrală și pentru stabilirea severității paraliziei, cu ajutorul sistemul de clasificare House-Brackman;
testarea suplimentară a reflexului cornean, a reflexului acustic, a funcției glandei lacrimale sau a ratei de salivare;
examinarea urechii externe pentru depistarea semnelor de otită și a glandelor parotide pentru identificarea formațiunilor care ar putea indica o tumoră;
analize de sânge pentru identificarea eventualelor cauze infecțioase;
audiogramă, dacă este asociată o pierdere a auzului;
teste electrofiziologice, precum electromiografia (EMG), care înregistrează activitatea electrică a mușchilor și a nervilor;
CT, în suspiciunea de tumori, de otită externă necrozantă, de complicație a infecției urechii medii sau dacă există antecedente de traumatism cranian;
RMN – util pentru detectarea leziunilor intratemporale care pot duce la afectarea nervului facial.

Neuroaxis pune la dispoziția pecienților săi tehnologie performantă pentru efectuarea investigațiilor necesare, iar când este suspicionată o afecțiune a urechii drept cauză a parezei faciale, otoneurologul clinicii noastre colaborează cu specialiștii în neurologie pentru fixarea diagnosticului și stabilirea tratamentului adecvat.

Tratamentul parezei faciale

Intervenția terapeutică în pareza facială diferă în funcție de cauză, de severitatea deficitului și de ritmul de evoluție al bolii. Nu există un tratament universal valabil – abordarea este întotdeauna personalizată, integrând terapii medicamentoase, intervenții de reabilitare funcțională, proceduri minim invazive sau chirurgie reconstructivă, atunci când este necesar. Obiectivele principale sunt reducerea inflamației sau a compresiei nervului facial, restabilirea conducerii nervoase și redobândirea mișcărilor voluntare, precum și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Tratamentul inițiat devreme după instalarea simptomelor crește șansele restabilirii funcțiilor afectate sau pierdute, însă nimeni nu poate prognoza în cât timp trece pareza facială. În funcție de boala care a cauzat-o și de severitatea manifestărilor ei, recuperarea poate dura săptămâni, luni sau ani și poate fi totală sau doar parțială.

Tratamentul post-AVC

Abordarea terapeutică în acest caz este multimodală, implicând tehnici de reabilitare activă, cum sunt exercițiile faciale, și pasivă, precum stimularea electrică, stimularea magnetică periferică și acupunctura. Acestea din urmă au fost introduse în programele de recuperare după ce specialiștii au constatat că doar prin reabilitare activă nu sunt obținute mereu rezultate satisfăcătoare, din cauză că, spre deosebire de mușchii scheletici ai membrelor, mușchii faciali conțin unități motorii mai mici, pentru stimularea cărora este nevoie de terapii complementare.

Cu ajutorul acestor metode, este posibilă reabilitarea funcțiilor motorii și senzoriale, dar în ce măsură, depinde de:

severitatea AVC-ului suferit;
localizarea leziunilor;
cât de repede este instituit protocolul terapeutic;
cât de repede sunt demarate procedurile de recuperare;
complianța pacientului.

Conform unor rapoarte de specialitate, în cazul a două treimi din pacienții care supraviețuiesc AVC, pareza facială trece după 6 luni, cealaltă treime continuând să prezinte sechele pronunțate și după această perioadă. O mențiune importantă a autorilor este că, în absența reabilitării, este puțin probabil ca pareza să se amelioreze.

Tratamentului paraliziei Bell

Planul terapeutic de primă intenție presupune administrarea de corticosteroizi – ideal, în termen de 3 zile de la debutul simptomelor -, pentru a reduce inflamația de la nivelul nervului facial. Pentru pacienții care nu pot lua astfel de medicamente sau nu răspund la tratament se utilizează antivirale pentru a crește șansele de recuperare a funcțiilor faciale.

Complementar, sunt prescrise antialgice pentru ameliorarea durerilor și picături lubrifiante sau plasturi oculari pentru menținerea umidității la nivelul ochiului afectat și protejarea lui de leziuni. Mai pot ajuta terapia fizică, masajul facial și/sau acupunctura. Iar în unele situații, poate fi necesară o intervenție de chirurgie estetică și reconstructivă pentru a ridica colțul gurii sau a corecta pleoapa care nu se mai închide.

În majoritatea cazurilor, funcțiile sunt restabilite în decurs de câteva săptămâni, maximum șase luni. Sunt însă și situații în care simptomele persistă mai mult sau sunt permanente.

Tratamentul parezei asociate SM

Tratamentul cu corticosteroizi, care este și tratamentul standard pentru scleroza multiplă recurentă, poate contribui cu succes la recuperarea funcțiilor faciale. Vindecarea parezei depinde însă de evoluția bolii de fond. În anumite forme de SM, episoadele active soldate cu deficite sunt urmate de recuperare totală sau parțială, altele presupun o agravare progresivă a simptomelor, fără perioade clare de remisiune.

Tratamentul parezei în boala Lyme

Borelioza este tratată cu antibiotice administrate oral sau intravenos, în funcție de severitatea bolii, iar majoritatea pacienților răspund bine și se recuperează complet, fiind restabilite inclusiv funcțiile faciale afectate de pareza temporară. Însă persoanele care nu primesc antibiotice în stadiile incipiente ale bolii pot prezenta leziuni permanente ale sistemului nervos, cu deficite asociate.

Tratamentul parezei cauzate de neurosarcoidoză

Este posibil să fie nevoie de tratament îndelungat – luni sau chiar ani – cu corticosteroizi, cum este prednisonul, pentru a reduce inflamația și simptomele pe care aceasta le generează. Alte terapii luate în considerare sunt hormonii de substituție și medicamentele imunosupresoare.

Evoluția bolii nu este însă predictibilă. În unele cazuri, simptomele dispar în 4-6 luni, în altele, continuă să se manifeste intermitent pentru tot restul vieții pacientului, cu agravarea lentă sau pierderea permanentă a funcției neurologice. Neurosarcoidoza poate provoca invaliditate ireversibilă și poate duce la deces.

Tratamentul abordat în sindromul Guillain-Barre

Două terapii sunt utilizate, intraspitalicesc, pentru a întrerupe acțiunea distructivă a sistemului imunitar asupra nervilor periferici – plasmafereză, care presupune eliminarea anticorpilor nocivi din sânge, și imunoglobuline perfuzabile. La câteva săptămâni după debutul bolii, pacientul depășește faza critică, nervii deteriorați încep să se vindece, iar funcțiile afectate încep să se restabilească. În timp, cu terapie specifică pentru reabilitare, majoritatea pacienților își revin în totalitate, dar există și cazuri de recuperare incompletă.

Tratamentul parezei asociate cu infecția urechii

În paralizia nervului facial secundară otitei medii, tratamentul de primă intenție implică administrarea de antibiotice și corticosteroizi intravenos, cu sau fără miringotomie (o mică incizie în timpan, pentru a reduce presiunea și a evacua lichidul din urechea medie) și timpanostomie (inserarea unui tub auricular pentru susținerea drenajului și ventilației).

Cu terapia corectă, inițiată la timp, pareza regresează în câteva săptămâni. Însă în cazurile complicate, abordate tardiv, sunt necesare tehnici chirurgicale mai invazive și există riscul ca pacientul să nu-și recapete controlul asupra mușchilor faciali.

Tratament pentru sindromul Ramsay Hunt

Tratamentul constă în antialgice, antivirale orale și corticosteroizi administrați oral sau intravenos și trebuie inițiat cât mai curând posibil, pentru scăderea incidenței complicațiilor. Pacienții cu paralizie incompletă își recapătă adesea funcția completă sau aproape completă în câteva săptămâni sau câteva luni, majoritatea finalizând recuperarea în decurs de un an.

Pacienții cu pareză severă prezintă un risc ridicat de a nu-și recupera toate funcțiile premorbide și a de a dezvolta sincinezie, o „recablare” defectuoasă a nervului facial după vindecare, care duce la spasme musculare involuntare în timpul unei mișcări voluntare – de exemplu, închiderea ochilor odată cu mișcarea gurii sau lăcrimare în timpul masticației. În acest caz, poate fi de ajutor terapia injectabilă cu toxină botulinică.

Tratamentul schwanomului de nerv facial

Corticosteroizii reprezintă terapia de primă linie, iar dacă aceasta nu dă rezultate sau există riscul de compresie a structurilor craniene și/sau de agravare a paraliziei, sunt luate în considerare intervențile chirurgicale. În cazul tumorilor mai mici de 1 cm, radiochirurgia stereotactică (Gamma Knife) poate îmbunătăți funcția nervului facial. În cazul tumorilor mai mari, planul terapeutic devine mai invaziv și poate consta în chirurgie de decompresie, radioterapie și grefă nervoasă. Problema este că, după rezecție, schwanomul poate recidiva.

Nu există un orizont de timp bine definit pentru reabilitarea funcțiilor faciale, nici garanția recuperării lor.

Apelează din timp la experți. Programează-te la Neuroaxis

Este important să beneficiezi de o evaluare completă de la primele semne de pareză facială. În multe cazuri, identificarea timpurie a problemei de fond și inițierea rapidă a tratamentului adecvat ajută la reducerea perioadei de recuperare și cresc șansele de restabilire completă a funcțiilor faciale. Iar când afecțiunea de fond este una severă, intervenția timpurie poate fi salvatoare.

Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România, îți pune la dispoziție o echipă extinsă de medici supraspecializați în neurologie și domeniile conexe și tehnologie avansată pentru investigațiile necesare în diagnosticare. Programează-te pentru o consultație.