Paresteziile faciale sunt mai rare decât cele ale membrelor și au mai puține afecțiuni asociate, însă asta nu le face mai puțin periculoase. Îți explicăm, în cele ce urmează, ce poate însemna când îți amorțește jumătate de față, în ce situații prezentarea la medic devine o urgență și de ce este important să obții un diagnostic, dacă furnicăturile și înțepăturile nu sunt o problemă trecătoare, ci una persistentă.
La Neuroaxis, investigăm astfel de simptome prin metode specifice, pentru a identifica în mod corect cauza și a fixa diagnosticul. Prima clinică de neurologie și neuroimagistică din România asigură pacienților săi accesul la analize și teste efectuate cu tehnologie performantă și la consultații realizate de medici supraspecializați în toate ramurile neurologiei și domeniile conexe.
Ce înseamnă când îți amorțește jumătate de față
La nivelul feței nu poate fi incriminată o postură incorectă pentru o parestezie resimțită temporar, cum se întâmplă în cazul mâinilor sau picioarelor, unde o poziție menținută mai mult timp poate favoriza compresia nervoasă. Când îți amorțește jumătate de față înseamnă, cel mai probabil, că la baza ei stă o problemă neurologică. Iar afecțiunile posibile sunt:
- nevralgia de trigemen, o inflamare sau o deteriorare a nervului trigemen, cel mai mare nerv cranian, responsabil pentru inervația senzorială facială. Manifestată în principal prin dureri ascuțite, ca niște șocuri electrice, resimțite pe o parte a feței, la nivelul obrazului sau maxilarului, această afecțiune dă și parestezii între atacuri – amorțeli, furnicături și/sau o senzație de arsură;
- neurinomul acustic sau schwannomul vestibular, o tumoră benignă, cu creștere lentă, care se formează de-a lungul ramurilor celui de-al optulea nerv cranian – mai exact, pe nervul vestibulocochlear. Cele mai important simptome sunt cele auditive (pierderea auzului, tinitus), dar pe măsură tumora crește și comprimă nervul, se pot adăuga parestezia facială pe partea afectată (care poate fi permanentă sau intermitentă și se manifestă predominant în colțul gurii sau în regiunea obrazului), spasmele faciale, disfagia și durerile de cap;
- migrena cu aură, un tip de migrenă în care durerile de cap puternice, pulsatile, de regulă unilaterale, sunt însoțite și de tulburări vizuale, auditive, olfactive, senzoriale, motorii sau de limbaj. Amorțeala pe o parte a feței este o tulburare senzorială ce poate apărea inclusiv intraoral (amorțește jumătate de limbă) și persistă până la o oră;
- scleroza multiplă sau scleroza în plăci, o boală inflamatorie demielinizantă în care pot fi afectate funcțiile cognitive, motorii, senzoriale sau vizuale. Amorțeala este un simptom comun și una dintre primele manifestări ale bolii. Este mai frecventă la nivelul mâinilor și picioarelor, dar poate apărea oriunde în corp, inclusiv pe jumătate de față, în funcție de localizarea și amploarea leziunilor demielinizante;
- accidentul vascular cerebral, una dintre cele mai severe și mai frevente afecțiuni neurologice (sunt înregistrate 15 milioane de cazuri anual, la nivel global). Amorțeala și pareza facială unilaterală sunt printre simptomele comune de AVC, alături de slăbiciune sau pareză pe aceeași parte a corpului (mână, picior), dificultăți de vorbire și stare confuzională. Folosește metoda FAST pentru a recunoaște semnele unui AVC în desfășurare și apelează numărul unic de urgență 112, dacă sunt prezente. Intervenția promptă poate salva viața persoanei afectate și poate scădea riscul unor dizabilități majore.
Parestezia facială mai poate apărea:
- ca precursor al unei crize jacksoniene, o formă de epilepsie focală care debutează cu amorțeli și furnicături într-o zonă restrânsă – colțul gurii, un deget de la mână/picior -, pentru a se răspândi apoi pe regiuni mai extinse;
- ca simptom în anumite cancere de cap și gât, cum sunt cele ale cavității orale, glandelor parotide sau sinusurilor paranazale – când tumorile comprimă nervul, apar întâi paresteziile, apoi se poate instala pareza facială;
- ca efect secundar al anumitor medicamente folosite în tratamentul hipertensiunii, bolilor infecțioase, bolilor autoimune, cancerului, epilepsiei, HIV/SIDA.
Când devine amorțeala feței un motiv de îngrijorare
Amorțeala facială care persistă, revine constant sau se agravează trebuie evaluată de un specialist în neurologie, pentru identificarea cauzei și inițierea tratamentului adecvat. Depistate timpuriu, afecțiunile care dau parestezii sunt mai ușor de gestionat, iar netratate, pot duce la complicații. Menționează-i medicului, la consultație, orice alte simptome cu care te confrunți, pentru a-l ajuta să orienteze investigațiile și să grăbească astfel obținerea unui diagnostic de certitudine.
Dacă parestezia facială este însoțită de manifestări specifice unui accident vascular cerebral, prezentarea la medic devine o urgență. Semnele unui posibil AVC în desfășurare trebuie semnalate fără întârziere la 112, pentru ca serviciul de Ambulanță să trimită imediat un echipaj medical în ajutorul persoanei afectate. De intervenția promptă depinde viața pacientului și gradul de reabilitare după depășirea fazei acute.
Rolul neurologului în diagnosticul și tratamentul paresteziei faciale
Parestezia facială este un simptom neurologic complex, ce poate fi evaluat și alocat corect unei afecțiuni doar de medicul neurolog, prin corelarea rezultatelor obținute în urma examenului clinic, investigațiilor și analizelor.
Este important să te programezi la consultație cât mai repede după debutul senzației de amorțeală, furnicături, arsuri, ace sau înțepături, pierderea sau alterarea sensibilității la nivelul feței și să respecți toți pașii recomandați de specialist până la obținerea unui răspuns clar privind cauza problemei tale de sănătate.
Abordare integrată în problemele sistemului nervos. Programează-te la Neuroaxis
Clinica Neuroaxis a fost creată pentru a-ți oferi acces la serviciile necesare diagnosticării și tratării tulburărilor neurologice. Dacă te confrunți cu amorțeli pe jumătate de față, te așteptăm cu:
- echipă extinsă de medici supraspecializați în toate ramurile neurologiei și domeniile conexe;
- tehnologie performantă pentru efectuarea investigațiilor necesare;
- promisiunea unui diagnostic de certitudine și a stabilirii unui plan terapeutic personalizat, care să răspundă întocmai nevoilor tale.
Programează-te pentru consultație la prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România.