“Conform unor studii privind adaptarea psiho-sociala in medii extreme, atunci cand se stabileste o perioada definita de timp in izolare, evolutia este in general considerata buna, pana la aproximativ jumatatea intervalului de timp. Momentan insa, lucrurile sunt complicate de incertitudinea privind durata mentinerii distantarii sociale, confuzia privind ceea ce se va intampla, instructiunile neclare si mesajele contradictorii emise de diferite organizatii”, Dr. Ana Maria Pintilie, medic specialist psihiatrie in cadrul clinicii Neuroaxis.
Nu stim cat timp vom sta in case, nu avem un orizont de asteptare, ceea ce ne poate face anxiosi.
Auto-izolarea înseamna o ruptura, o deconectare de ritm si o rasturnare a unei rutini, de care acum, ne poate fi dor. Intr-un astfel de context, daca nu suntem atenti, izolarea poate sa cauzeze stres psihologic, demoralizare sau chiar tulburari clinice bine definte.
“Drumul de la izolare la singuratate poate avea consecinte pe ruta etio-patogenica, dar poate fi si o oportunitate pentru auto-examinare, conducand catre o cale terapeutica. Pe ruta etio-patogenica, singuratatea poate deveni componenta centrala a unei varietati de tulburari psihiatrice. Spre exemplu, poate provoca disperarea si descurajarea, care duc spre tulburari depresive si acte autodistructive. Poate agrava frici si poate precipita una sau mai multe tipuri de tulburari anxioase, inclusiv sindroame fobice si obsesiv compulsive. Poate provoca amintiri dureroase care ulterior sa se organizeze sub forma de tulburare de stress post-traumatica”, Dr. Ana Maria Pintilie.