Infecții, inflamații, tumori sau leziuni cerebrale îți pot scădea ori anula abilitatea de a controla mușchii de pe o parte a feței (sau de pe ambele), ducând la aspectul de „față căzută” și la probleme funcționale – dificultăți în a clipi, a mesteca, a înghiți. Ce trebuie să faci când te confrunți cu simptome atât de severe? Este ceva ce se poate vindeca și dacă da, în cât timp trece pareza facială? Citește în continuare și descoperă răspunsurile la toate aceste întrebări!
Ce este și de ce apare pareza facială
Pareza sau paralizia facială este caracterizată de incapacitatea de a mișca unul sau mai mulți mușchi de pe una din părțile feței sau de pe ambele, din cauza unor leziuni nervoase. Acest lucru duce la pierderea mobilității, la asimetrie, dacă este afectată o singură parte, sau la „căderea” completă a feței, dacă afectarea este bilaterală.
Devine greu – dacă nu imposibil – de controlat pleoapa de pe partea implicată, colțul (sau colțurile) gurii se lasă în jos, iar vorbitul sau mâncatul pot fi o provocare, din cauza dificultății întâmpinate în a închide gura, a reține alimentele în cavitatea bucală, a mesteca și a înghiți. În plus, unele persoane pot dezvolta sincinezie, spasme musculare involuntare în timpul unor acțiuni precum masticația, care complică și mai mult lucrurile.
Mai multe afecțiuni, incluziv neoplazii ale capului și gâtului, dar și traumatismele (cel mai frecvent, fracturi ale osului temporal) pot provoca pareza facială. În cât timp trece aceasta și dacă trece depinde de cauză. Pentru că sunt și situații în care este permanentă.
Cauzele comune ale parezei faciale includ:
- accidentul vascular cerebral (AVC) – provoacă paralizie facială centrală, afectând partea inferioară a feței și funcțiile de vorbire/înghițire;
- paralizia Bell – se instalează brusc, din cauza lezării nervului facial, adesea legată de infecții virale. Este unilaterală și reprezintă cea mai frecventă cauză a parezei faciale;
- scleroza multiplă poate cauza slăbiciune facială temporară prin leziuni demielinizante;
- infecții – boala Lyme, sindromul Ramsay Hunt (herpes zoster oticus) și infecțiile urechii pot afecta nervul facial;
- afecțiuni neurologice rare, precum neurosarcoidoza (cauză de pareză bilaterală) și sindromul Guillain-Barré;
- tumori și traumatisme – tumori ale capului/gâtului (ex: ale parotidei, schwanoame) sau fracturile osului temporal pot duce la pareză;
- boala Parkinson determină apariția „măștii parkinsoniene”, o rigidizare progresivă a mușchilor faciali, ireversibilă.
Pentru un diagnostic corect și tratament adecvat, este esențială consultarea rapidă a unui specialist.
În cât timp trece pareza facială
Nu există un răspuns standard. Pareza facială poate fi temporară sau permanentă, iar în primul caz, vindecarea depinde de boala care a generat această problemă și de severitatea ei. Cu tratamentul adecvat al afecțiunii de fond și cu terapii specifice de reabilitare, necesare, de exemplu, la pacienții cu AVC sau cu sindromul Guillain-Barre, dar nu numai, pareza poate trece în săptămâni, luni sau ani, iar recuperarea funcțiilor feței poate fi totală sau parțială.
Când rămân sechele, pacienții au nevoie de suport psihologic pentru a nu dezvolta tulburări secundare – depresie, anxietate -, care le pot scădea și mai mult calitatea vieții. În aceste situații, este recomandată psihoterapia pentru gestionarea emoțiilor negative.
Ce să faci atunci când ai pareză facială
Răspunsul corect este unul singur: prezintă-te de urgență la neurolog. Pareza facială este nu doar o posibilă sechelă a accidentului vascular cerebral, ci și un semn care arată un AVC în desfășurare. Alături de slăbiciunea musculară unilaterală și de dificultățile de exprimare, „căderea feței” face parte din sistemul mondial de recunoaștere a AVC-urilor, intitulat FAST.
Intervenția rapidă este vitală, în această situație. Însă este important să obții ajutor medical și când pareza este asociată unei alte afecțiuni neurologice, pentru a limita daunele nervoase și a-ți crește șansele de recuperare.
Controlul neurologic este important pentru a fi identificată cauza parezei faciale
Consultația neurologică reprezintă o etapă esențială în diagnosticarea parezei faciale, cu identificarea precisă a cauzei. Iar obținerea unui diagnostic cert este extrem de importantă, pentru că:
- tratamentul este diferit de la o afecțiune la alta;
- recuperarea depinde de corectitudinea și de rapiditatea intervenției.
La Neuroaxis, ai posibilitatea de a efectua în același loc atât consultația, cât și investigațiile necesare diagnosticării. În prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică din România, testările de imagistică avansată, RMN și CT, sunt realizate cu tehnologie avansată, iar interpretarea rezultatelor este asigurată de medici supraspecializați.
Tratamentul parezei faciale
Tratamentul parezei faciale trebuie inițiat de la primele semne, pentru a maximiza șansele de recuperare. Scopul principal este dublu: reducerea inflamației nervului facial și stimularea funcției musculare. Abordarea specifică depinde de cauza și severitatea afecțiunii, fiind stabilită de un neurolog.
- Pareza post-AVC implică reabilitare multimodală (exerciții faciale, stimulare electrică/magnetică). Recuperarea depinde de severitatea AVC-ului și de rapiditatea inițierii terapiilor.
- Paralizia Bell se tratează cu corticosteroizi (ideal în 3 zile de la debut) și, uneori, cu antivirale. Complementar, se folosesc antialgice, picături oculare și fizioterapie. Majoritatea pacienților își revin în câteva săptămâni sau luni.
- În scleroza multiplă, corticosteroizii pot ajuta la recuperarea funcțiilor faciale, dar acest lucru depinde de evoluția bolii de fond.
- În infecții (boala Lyme, sindromul Ramsay Hunt, infecții ale urechii), tratamentul vizează infecția de bază cu antibiotice sau antivirale, adesea combinate cu corticosteroizi. Inițierea rapidă este crucială pentru a preveni complicațiile.
- Afecțiuni neurologice rare (neurosarcoidoză, sindromul Guillain-Barré) necesită tratament specific, cum ar fi corticosteroizii pe termen lung sau terapii precum plasmafereza și imunoglobulinele perfuzabile.
- În tumori și traumatisme (schwanomul nervului facial, tumori ale capului și gâtului, fracturi ale osului temporal), tratamentul variază de la corticosteroizi la intervenții chirurgicale, radioterapie sau grefă nervoasă. Recuperarea funcțiilor nu este întotdeauna garantată.
- În boala Parkinson, pareza facială (masca parkinsoniană) este cauzată de rigidizarea musculară și, de regulă, nu este reversibilă.
În concluzie, indiferent de cauză, diagnosticul precoce și tratamentul țintit sunt esențiale pentru o recuperare cât mai bună a funcției faciale.
Programează-te la Neuroaxis de la primele semne
Perioada de timp în care trece pareza facială depinde de afecțiunea care a generat-o. Însă depistarea precoce a cauzei și inițierea rapidă a tratamentului adecvat sunt asociate cu un prognostic mai bun – pot să grăbească vindecarea sau, după caz, să crească rata de succes a recuperării funcțiilor faciale.
Nu lăsa boala să avanseze și simptomele să se agraveze. De la primul semn că mușchii feței nu te mai ascultă, programează o consultație de neurologie la unul dintre experții clinicii Neuroaxis.