Diferentele cerebrale dintre cei ce amana si cei ce fac
Cercetatori din mai multe domenii au fost de mult timp interesati de diferentele dintre oamenii ce amana cat pot de mult o actiune si cei ce o fac imediat. Insa, desi exista numeroase studii psihologice si sociologice pe aceasta tema, pana acum nimeni nu a comparat efectiv creierele celor doua grupuri de oameni.
Un studiu recent, publicat in jurnalul Psychological Science, arata ca existe o serie de diferente importante intre creierele celor ce amana si a celor care fac o actiune cat de repede posibil. De asemenea, o concluzie interesanta a studiului este faptul ca principala forta ce determina o persoana sa amane cat se poate de mult o anume actiune este nelinistea in ceea ce priveste deznodamantul respectivei actiuni. O alta concluzie majora este, insa, ca niciuna dintre stari nu este ireversibila.
Desfasurarea Studiului
Autorii studiului au inceput prin a selecta 265 de parcitipanti de ambele sexe, cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani, sa completeze o serie de chestionare, pentru a determina in care dintre categorii se incadreaza. Intrebari precum „Cand mi se spune ca munca mea este de un nivel complet nesatisfacator: A) Nu ma deranjaza prea tare. B) Ma simt paralizat(a).” Sau „Cand nu am nimic de facut si ma plictisesc: A) Am probleme in a-mi aduna energia necesara pentru a face ceva. B) Imi gasesc repede o activitate.”
Apoi participantilor li s-au facut tomografii, pentru a putea fi analizate anumite regiuni ale creierului si felul in care acestea interactioneaza unele cu altele.
Concluziile studiului
Cea mai importanta concluzie in urma studiului este faptul ca oamenii ce tind sa-si amane actiunile au amigdala, partea creierului ce genereaza si controleaza frica, sesizabil mai mare decat celalalt grup. Cealalta concluzie majora este ca procrastinatorii au si o legatura mai slaba intre amigdala si cortexul anterior cingular, parte a creierului implicata in initierea unei actiuni. Astfel se sugereaza ca lipsa de comunicare dintre cele doua parti cerebrale rezulta in initiativa unei persoane de a actiona ar putea fi inhibata de catre o emotie, si anume frica.
Persoanele cu amigdala crescuta tind sa amane cat pot de mult anumite actiuni din cauza unei anxietati sporite legate de consecintele negative ale respectivelor actiuni. Altfel zis, emotia castiga batalia cu actiunea. Atunci cand potentialele consecinte negative ale unei actiuni nu sunt serioase, cele doua grupuri actioneaza aproximativ la fel. Posibilele efecte ale esecului inhiba initiativa de a demara o actiune.
Insa aceste descoperiri nu sunt o condamnare permanenta la inactiune pentru o intreaga categorie de oameni. Doar fiindca diferentele cerebrale sunt vizibile nu inseamna automat ca si comportamentul asociat cu ele nu poate fi schimbat. Plasticitatea extraordinara a creierului deschide calea catre forme de terapie prin care o problema se constientizeaza si, prin practica constanta, tiparele creierului pot fi modificate in bine.
