Prevenția, accesul la un diagnostic corect și rapid, tratamentul personalizat și monitorizarea adecvată sunt esențiale pentru calitatea vieții, mai ales cand este vorba de sănătatea sitemului nervos.
De aceea, la Neuroaxis, am lansat campania „1 consult pentru sănătatea creierului tău”, prin care oferim tuturor celor care se confruntă cu o afecțiune sau cu simptome neurologice, dar și celor care vor să își evalueze sănătatea sistemului nervos, acces la o evaluare gratuită realizată de medicii neurologi din cadrul clinicii Neuroaxis.
Cine poate beneficia de consultație gratuită
Se poate înscrie în campanie orice persoană cu vârsta de peste 18 ani, care nu a beneficiat anterior de o consultație gratuită în cadrul acestei campanii. Astfel, fiecare membru adult al familiei tale poate beneficia de o evaluare neurologică gratuită. Nu este obligatoriu un istoric medical la Neuroaxis.
Cum te programezi
Completezi formularul de solicitare și astfel intri automat pe lista noastră de așteptare. Apoi, vei fi contactat de către un reprezentant Neuroaxis în vederea programării consultației.
Ține cont că persoanele înscrise pe lista de așteptare vor fi contactate în ordinea cronologică a înscrierii și conform regulamentului de funcționare al campaniei. Te încurajăm să completezi formularul cât mai curând, ca să poți beneficia de evaluare cât mai rapid posibil.
Mai multe detalii în Regulament.
Cum se stabilește data programării
- Consultațiile gratuite se oferă în limita locurilor disponibile, pe baza unei liste de așteptare.
- Vei fi contactat telefonic într-o zi de joi sau de vineri pentru stabilirea programării în săptămânile imediat următoare apelului.
- Ți se vor oferi două variante de dată. Dacă nu poți confirma niciuna dintre cele două opțiuni pe care ți le oferă reprezentantul Neuroaxis, va fi necesar să reiei procesul de înscriere.
Ce include și ce nu include campania
- Include evaluare clinică neurologică (anamneză, testare neurologică și recomandări preliminare).
- Nu include investigații paraclinice (RMN, EMG etc.), analize, reconsultări sau tratamente ulterioare.