Skip to content
Neuroaxis
021 9965

Vacanța, cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru creierul tău

Mergi la:

Dificultățile de concentrare, lipsa chefului de muncă, timpul mult mai luuuung pe care ți-l ocupă fiecare sarcină sau lipsa de creativitate sunt ca un buton de panică pe care creierul tău apasă ca să-ți comunice o nevoie urgentă: vacanță! 

Creierul funcționează optim doar cu pauze periodice. De aceea este atât de important să te deconectezi în weekenduri. Să-ți iei, din când în când, o zi liberă pentru a rupe rutina. Și să pleci în concediu, o dată la câteva luni. 

Tot mai multe studii arată că vacanțele nu sunt un moft, ci o nevoie biologică, și nu înseamnă doar relaxare, ci și o resetare neurologică profundă. Ele ajută creierul să se refacă, să se reorganizeze și să-și recapete eficiența. În lipsa lor, apar dezechilibre care pot duce, în timp, la probleme cognitive, tulburări de somn și epuizare emoțională. 

Ce se întâmplă în creierul tău când ești în vacanță? 

Din momentul în care îți „comuți” creierul din „modul” serviciu în cel de vacanță, se rupe ciclul stresului, care duce la secreția de cortizol și la suprasolicitare cognitivă și încep să se întâmple o mulțime de lucruri bune. 

  • Se activează circuitele asociate cu creativitatea, pentru că ieșirea din rutină stimulează gândirea „outside the box”.
  • Se formează noi conexiuni neuronale, care te ajută să privești lucrurile din perspective diferite și să-ți îmbunătățești abilitățile de rezolvare a problemelor.
  • Scade tensiunea mintală, pentru că dispare suprasolicitarea cortexului prefrontal, responsabil cu luarea deciziilor și controlul atenției.
  • Se îmbunătățește memoria, odihna ajutând la consolidarea amintirilor și a informațiilor recent dobândite.
  • Se reglează somnul, iar calitatea odihnei crește considerabil, reducând riscul de demență.
  • Se îmbunătățește semnificativ starea de spirit, pentru că distracția și timpul petrecut cu cei dragi declanșează eliberarea de hormoni ai fericirii – serotonină, dopamină și endorfine. 

Semne că ai nevoie de o vacanță ACUM 

Poate că-ți fuge zilnic gândul la mare sau la munte, dar îți repeți că nu e momentul acum pentru o vacanță și o tot amâni, din varii motive: ai multă treabă la serviciu și totul pare urgent, partenerul de viață nu-și poate lua concediu, n-ai cu cine lăsa pisica ori cățelul sau nu vrei să destabilizezi bugetul. Însă ar fi bine să dai atenție și semnalelor de alarmă pe care ți le trimite creierul. Există câteva semne importante că ar fi indicată chiar și o scurtă ieșire din rutină, cât mai curând posibil, ca să eviți un burnout

  • te încearcă anxietatea duminică seară sau luni dimineață, în fața unei noi săptămâni de muncă;
  • ești aproape încontinuu iritat, reactiv și prost dispus;
  • te simți copleșit de sarcini și nu le mai poți prioritiza, deoarece chiar și lucrurile mărunte ți se par importante;
  • ți-e greu să iei decizii;
  • ai dificultăți de concentrare;
  • timpul dedicat sarcinilor se tot lungește – și nu pentru că se complică sarcinile, ci pentru că tu nu mai dai randament;
  • te simți demotivat și pesimist;
  • ești încontinuu obosit, chiar dacă dormi 8 ore legate noaptea. 

Scăderea performanței și a eficienței și dezechilibrul emoțional pronunțat sunt cei mai buni indicatori că ai nevoie de un reset mintal. Mai pot apărea și simptome fizice, ca răspuns la stres și epuizare, inclusiv agravarea afecțiunilor cronice, când acestea există. Ideal ar fi însă să nu ajungi în acest punct și să-ți asculți creierul când se cere în vacanță. 

Out Of Office… dar pentru cât timp? Ce spun specialiștii despre durata ideală a concediului 

Vacanța funcționează ca un tratament pentru creier și la fel ca tratamentele, trebuie personalizată, ca să fie eficientă. Pentru persoanele care au un job puțin sau deloc stresant, pot fi benefice chiar și plecările scurte, de tipul city-break, de trei zile. 

Pentru cele care au acumulat stres, oboseală și nu au mai avut o vacanță de ceva vreme, este recomandat un concediu de 7, ideal 10 zile. Cu zero acces la laptop și fără solicitări „care nu mai suportă amânare” din partea șefilor. 

Vacanța de după vacanță și importanța ei 

Odată ce ai decis să închizi laptopul și să iei drumul aeroportului sau al gării, mai ține cont de un lucru: este important ca la întoarcere să nu te cufunzi imediat în muncă, ci să ai o zi-două de tranziție, pentru a nu-ți suprastimula creierul și a nu compromite beneficiile obținute. Privește-o ca pe o perioadă de acomodare mintală și emoțională. 

Ce recomandă specialiștii, ca să-ți reintri în ritm după vacanță? În loc să planifici întoarcerea acasă duminică seară, revino vineri sau sâmbătă, ca să ai la dispoziție una-două zile în care să te reacomodezi rutinei casnice, înainte de a reintra în rutina de la serviciu.  

Încă 5 sfaturi importante pentru sănătatea creierului tău 

  • Când nu-i poți oferi o vacanță, ajută-l cu un somn bun. Are nevoie de odihnă pentru a funcționa normal.
  • Hrănește-l sănătos, cu alimente care susțin funcțiile cognitive.
  • Redu consumul de alcool – îi dăunează în foarte multe moduri.
  • Oferă-i motive de optimism.
  • Programează-l la un consult neurologic, dacă simți că nu mai dă randament, chiar și după o vacanță lungă și relaxantă. Poate avea nevoie de un mic ajutor. La Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie și neuroimagistică, o echipă de peste 50 de medici supraspecializați în toate ramurile neurologiei și domeniile conexe este gata să-i ofere sprijinul necesar.
Data ultimei actualizări: