Ipohondra din fire, m-am gandit, evident, la ceva foarte grav, care avea sa ma omoare incet, dar sigur. Asa ca am inceput investigatiile: oftalmologie (sunt mioapa), ORL (nu aud cu o ureche si nu mai am miros de zece ani), ecografii abdominale (ceva nisip la rinichi, se pare), analize de sange, CT, RMN… O doamna neurolog mi-a spus ca nu apare absolut nimic pe RMN-ul meu, dar ca nu trebuie sa-mi para rau, pentru ca „e de bine”. Asa ar trebui, corect, dar mie de ce imi plesneste atunci capul? Am primit diagnosticul de migrena si vestea cea proasta: migrenele nu se vindeca. Dar poate totusi se trateaza? Si am trecut pe rand prin multe grupe de analgezice: pe baza de ibuprofen, pe baza de algocalmin, pe baza de cafeina, paracetamol… In nicio clinica si in niciun spital nu mi s-a prescris si nici macar nu mi s-a vorbit macar de existenta vreunui medicament special pentru migrene.
Timp de 15 ani sau mai bine, pana in vara anului 2019, am avut constant episoade de migrena de cate doua-trei ori pe luna. Analgezicele nu aveau mare efect: durerea debuta surd in prima zi, iar in a treia zi de migrena, ultima, cand imi venea deja sa-mi infig un creion in spatele ochiului drept, sa nu mai doara, nu ma puteam ridica din pat si vomitam incotinuu pana si apa pe care incercam sa o beau. Am descoperit in timpul sarcinii ca mi-a trecut durerea de la perfuzii cu solutie salina. Ghinion! Nu te poti duce la spital sa ceri perfuzii de trei ori pe luna. Perfuziile se pun doar in urma unei consultatii, la recomandarea unui medic din spital. Inclusiv la spitalele private. Niciodata la cerere.
Am incercat sa reglez din alimentatie: am renuntat la grasimi si la ciocolata, am inceput sa beau mai multa apa. Am evitat stresul, noptile pierdute si am redus timpul petrecut in fata ecranelor. M-am apucat de sport. Episoadele s-au rarit uneori, alteori au revenit in forta, mult mai agresive.