05.03.2018

General

05.03.2018 General

Hernia de disc – definire si simptome

Durerile puternice de spate resimtite in zona lombara sau dureri care iradiaza in brat sau picior, amortelile, furnicaturile si slabiciunea musculara pot fi semnul unei hernii de disc lombare. Aceasta apare atunci cand centrul moale (numit nucleu pulpos) al unor discuri intervertebrale aluneca si se deplaseaza, provocand dureri. Hernia poate fi si cervicala sau toracica (mai rar), dar hernia de disc lombara este cea mai frecventa si poate duce la aparitia radiculitei, atunci cand are loc compresia radacinilor spinale. Discurile care formeaza legatura dintre vertebre au la exterior un inel fibros rezistent, insa nucleul acestora are o consistenta gelatinoasa, ce se poate sa alunece daca exista o fisura la nivelul inelului fibros. Durerile si celelalte simptome apar deoarece acest nucleu ajunge sa apese pe radacinile nervilor spinali. Fisurile care duc la aparitia acestui proces se pot produce atat prin simpla uzura asociata trecerii timpului, cat din cauza unor traumatisme provocate de ridicarea de greutati, activitati fizice deosebit de solicitante sau sedentarismul prelungit. Exista anumite grupe cu risc crescut de aparitie a herniei de disc, ce includ persoanele de varsta medie si inaintata, persoanele supraponderale, sedentare, cei ce prezinta anumite malformatii ale coloanei si cei care practica profesii cu un impact puternic asupra coloanei.

Hernia de disc – diagnostic prin Electromiografie (EMG)

Hernia de disc este diagnosticata tardiv de multe ori, pentru ca multe persoane amana controlul medical sau nu prezinta simptomele clasice. Pentru stabilirea unui diagnostic corect de hernie de disc, este necesara corelarea examenului clinic cu o serie de teste suplimentare specifice. Spre deosebire de testele de imagistica (tomografie si RMN) si de mielograma, o metoda invaziva de diagnostic, electromiografia (EMG) este singura metoda de investigatie prin care se inregistreaza activitatea eletrica a neuronilor motori, adica a celelor nervoase responsabile de contractia muschilor. Aceasta procedura minim-invaziva este realizata de catre medicul neurolog ce are, in plus, competenta in EMG, cu ajutorul electromiografului. Datorita capacitatii de inregistrare a activitatii electrice la nivel muscular, EMG este necesara pentru diagnosticarea atat a afectiunilor musculare si ale nervilor periferici, cat si a bolilor in care legatura dintre nerv si muschi este atrofiata. Concret, identificand activitatii electrice anormale, prin intermediul EMG se poate vedea daca problema se produce la nivel muscular sau la nivel nervos, si in ce consta aceasta. Hernia de disc face parte din categoria bolilor care afecteaza radacinile nervoase, iar EMG este investigatia prin care sunt identificate si interpretate vitezele de conducere motorii si vitezele de conducere senzitive. Studiul conducerii nervoase inregistreaza activitatea nervilor motori, prin utilizarea unor electrozi de suprafata. Studiul electromiografic propriu-zis, realizat dupa cel al conducerii nervoase, utilizeaza electrozi-ac ce se introduc intramuscular pentru a transmite un impuls electric de mica intensitate. Procedura poate fi resimtita sub forma de intepaturi usor suportabile, inclusiv de catre copii. Rezultatul EMG este interpretat de catre medicul neurolog si constituie baza investigatiilor ulterioare necesare si directiei de tratament alese.

Calendar Make a appointment

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Subscribe to our newsletter: