Schizofrenia este o afectiune deteriorativa cu debut timpuriu, evolutie cronica si afectare sociala si functionala marcanta. Este un proces mai degraba innascut decat dobandit. Desi despre schizofrenie se vorbeste ca si cum ar fi o singura boala, cel mai probabil termenul acopera un grup de tulburari cu multiple etiologii, prezentari clinice si evolutii diferite si raspunsuri terapeutice variate.
Ce este schizofrenia? Mic-istoric
Schizofrenia este o afectiune psihiatrica majora, multisistemica, cu un suport neurobiologic conturat, caracterizandu-se prin afectarea intregii personalitati. Conform ICD-10, in Clasificarea tulburarilor mentale si de comportament, tulburarile de tip schizofren sunt caracterizate, in general, prin distorsiuni fundamentale si caracteristice ale gandirii, perceptiei si afectelor.
Din punct de vedere istoric, conceptul a fost conturat pentru prima data in 1896 de catre Kraepelin, cel care a denumit-o “dementia praecox”, termen ce subliniaza modificarile cognitive specifice bolii si debutul sau precoce. El a facut diferenta intre schizofrenie, psihoza maniaco-depresiva si dementa asociata cu varsta, pe care mai tarziu a denumit-o boala Alzheimer. Termenul propriu-zis de schizofrenie (scindare, disociere a mintii) a fost introdus in 1911 de catre Bleuler, inlocuind dementia praecox in literatura. Bleuler a ales acest termen ca sa exprime schismele ce se produc la acesti pacienti intre ganduri, emotii si comportamente.
Cauzele schizofreniei raman subiect de dezbatere. De-a lungul timpului mai multi factori au fost propusi, modificati sau eliminati. Studiile de specialitate sugereaza ca la aparitia afectiunii contribuie o serie de procese ce interactioneaza complex, printre care cele genetice, neuro-patologice, de neuro-dezvoltare, biochimice, psiho-sociale.
Te-ar putea interesa:
Schizofrenia -simptome
Cu toate ca nu pot fi identificate simptome strict patognomonice, manifestarile schizofrenice pot fi impartite in grupuri de importanta speciale pentru diagnostic:
- ecoul, insertia, furtul sau raspandirea gandirii
- idei delirante de control, influenta sau pasivitat,e clar referitoare la miscarile corpului/membrelor sau la ganduri, actiuni ori sentimente
- halucinatii auditive facand un comentariu continuu despre comportamentul individului, sau discutandu-l intre ele, sau alte tipuri de halucinatii auditive, venind dintr-o parte a corpului
- idei delirante persistente care sunt cultural inadecvate si complet imposibile
- halucinatii persistente de orice alt tip, insotite de idei delirante temporare sau de abia schitate, fara un continut afectiv clar, fie de idei de supraevaluare persistente sau halucinatii care apar zilnic, timp de mai multe zile sau luni, succesiv
- intreruperi sau alterari prin interpolare in cursul gandirii, din care rezulta incoerenta verbala, vorbire irelevanta sau neologisme
- comportament catatonic, cum ar fi excitatia, postura catatonica, flexibilitatea ceroasa, negativism, mutism, stupor
- simptome negative: apatie, saracirea vorbirii, racirea sau incongruenta raspunsurilor emotionale (au ca rezultat retragerea sociala si scaderea performantei sociale). Trebuie sa fie clar ca acestea nu se datoreaza depresiei sau medicatiei neuroleptice
- o modificare semnificativa si intensa in calitatea globala a unor aspecte ale comportamentului, ce se manifesta prin lipsa de interes, de finalitate, inutilitate, atitudine de tip autorepliere si retragere sociala
Tipuri de schizofrenie
ICD-10 imparte schizofrenia in mai multe subtipuri in functie de simptomatologia predominanta prezenta:
- paranoida – cel mai frecvent tip; tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, paranoide insotite de obicei de halucinatii auditive;
- hebefrenica – cu debut in tinerete; pe prim plan se afla tocirea, superficializarea sau inadecvarea afectiva, dezorganizarea, retragerea si tendinta la izolare;
- catatonica – tulburarile psiho-motorii proeminente sunt trasatura esentiala si dominanta si pot alterna intre extreme, cum ar fi hiperkinezia si stuporul sau supunerea automata si negativismul;
- nediferentiata – manifesta trasaturi comune mai multor tipuri, fara o predominanta clara a unui set particular de caracteristici diagnostice;
- depresia post-schizofrenica – este un episod depresiv ce poate fi prelungit si apare ca o consecinta a bolii schizofrenice. Unele simptome schizofrenice sunt inca prezente, dar ele nu mai domina tabloul clinic;
- reziduala – stadiu cronic in care a existat o clara evolutie de la un stadiu initial la o stare tardiva, cu simptome negative si deteriorari
- simpla – o dezvoltare insidioasa si progresiva a unor bizarerii comportamentale, incapacitatea de a indeplini cerintele societatii si diminuare globala a performantelor
- alte forme de schizofrenie (schizofrenia cenestopata)
- schizofrenia nespecificata
Schizofrenia- Factori de risc
Factorii genetici
Implicatia factorilor genetici in schizofrenie este bine documentata, insa acestia, considerati in mod izolat, nu pot explica in totalitate aparitia afectiunii. Spre exemplu, in cazul gemenilor monozigoti, gradul de concordanta pentru schizofrenie este de aproximativ 50%. In cazul unei patologii determinate in intregime de factori genetici, gradul de concordanta ar trebui sa fie de 100%, tinand cont ca monozigotii au material genetic identic.
Teoria neuro-dezvoltarii
Conform teoriei neuro-dezvoltarii, schizofrenia este o tulburare in care procesul patologic apare intr-o perioada critica a dezvoltarii cerebrale, in al doilea trimestru de viata fetala. In jurul celei de-a 100-a zi de gestatie, neuronii migreaza in directia unor tinte predeterminate. La pacientii cu schizofrenie se observa anumite modificari, o dezorganizare citoarhitecturala care ar rezulta din perturbari survenite in cursul migrarii neuronilor corticali catre tintele lor.
Baza neuropatologica
Studii neuro-patologice si de imagistica au putut evidentia, cel putin la o parte dintre bolnavi, anumite modificari structurale. Modificari difuze ale cortexului, absenta unei asimetrii cerebrale normale, nuclei talamici cu volume reduse, largirea ventriculilor cerebrali si a santurilor corticale, ceea ce implica o diminuare a tesutului cerebral. Diminuarea se datoreaza deficitelor de volum al substantei cenusii.
Intrucat sistemul limbic joaca un rol important in controlul emotiilor, el este considerat zona de interes pentru schizofrenie, fiind studiat atat din punct de vedere structural, cat si functional. Examinarile post-mortem au aratat ca anumite structuri ale sistemului limbic au dimensiuni mai mici: amigdala, hipocampul, girusul hipocampic. Hipocampul, nu numai ca este mai mic la pacientii cu schizofrenie, el are si o functionare perturbata.
Studiile cu ajutorul tehnicilor moderne de medicină nucleară, SPECT (Single-Photon-Emission-Computertomography) sau PET (Positron-Emission-Tomography), asupra fluxului sangvin cerebral si metabolismului creierului au aratat in cazul bolnavilor de schizofrenie o reducere remarcabila a fluxului sangvin, a utilizarii oxigenului si a schimburilor metabolice in mod special in regiunile frontale.
Factorii biochimici
Anomaliile de neurochimie cerebrala constituie o veriga importanta a vulnerabilitatii biologico-genetice in schizofrenie. Se presupune ca hiperactivitatea sistemului dopaminergic este principalul factor etiologic in schizofrenie, iar la baza acestei teorii stau doua observatii. In primul rand, aproape toate antipsihoticele actioneaza ca antagonisti dopaminergici si amelioreaza simptomatologia pacientilor schizofrenici. In al doilea rand, amfetaminele, precum si alte substante care stimuleaza activitatea dopaminei, induc simptome psihotice.
Factori psiho-sociali
O serie de conditii psiho-sociale au fost incriminate drept factori declansatori ai schizofreniei, insa opiniile sunt controversate. Factorii psiho-sociali influenteaza mai degraba evolutia bolii si nu aparitia ei. Exista multe cercetari privind relatia dintre incidenta si prevalenta schizofreniei si variabile precum evenimentele de viata stresante, psiho-traumele din copilarie, stresul familial pe de o parte sau clasa sociala, ocupatia, educatia, habitatul urban/rural, crizele economice pe de alta parte.
Diagnosticul de schizofrenie
Cerinta normala pentru un diagnostic de schizofrenie este ca macar un simptom foarte clar (de obicei doua sau mai multe, daca sunt mai putin conturate) apartinand oricareia dintre grupele enumerate mai sus de la a) la d) sau cel putin doua simptome din grupele de la e) la h) sa fie prezente in majoritatea timpului pe o perioada de o luna sau mai mult. Diagnosticul de schizofrenie nu trebuie pus in prezenta unor simptome depresive sau maniacale decat daca este clar ca simptomele de tip schizofren au aparut inaintea tulburarii afective. Schizofrenia nu trebuie diagnosticata nici in prezenta unei boli cerebrale evidente sau in timpul starilor de intoxicatie, cu sau fara sevraj.
Schizofrenia- tratament
In ceea ce priveste tratamentul, desi medicatia antipsihotica ocupa locul cel mai important, studiile arata ca interventiile psiho-sociala – psihoterapia, interventiile familiale, antrenarea abilitatilor sociale, reabilitarea vocationala, remedierea cognitiva, terapia de grup, programele de interventie precoce si de prevenire a recaderilor pot accentua ameliorarea clinica. In acelasi mod in care agentii farmacologici sunt utilizati pentru a trata dezechilibrele chimice, strategiile non-farmacologice tintesc dificultatile non-biologice. Principalele obiective ale tratamentului sunt: scaderea frecventei si severitatii episoadelor de exacerbare psihotica, mentinerea unei perioade de remisiune de durata cat mai lunga, imbunatatirea capacitatii functionale si calitatii vietii acestor indivizi.
