Ce este dementa mixta?
Dementa mixta este o afectiune neurodegenerativa in care sunt asociate doua forme de dementa. In general este vorba despre boala Alzheimer la care se adauga dementa vasculara sau dementa cu corpi Lewy.
In cea mai comuna forma de dementa mixta, depozitele anormale de proteine asociate bolii Alzheimer coexista cu anomalii ale vaselor de sange cauzate de dementa vasculara. De asemenea, modificarile tesutului cerebral cauzate de boala Alzheimer pot coexista cu formarea de corpi Lewy. In unele cazuri, pacientii pot fi afectati de cele trei forme de dementa, care actioneaza concomitent.
Incidenta la nivelul populatiei si prevalenta dementelor mixte sunt necunoscute. In studiile bazate pe autopsii, prevalenta variaza de la 2% la 58% din toate cazurile de dementa. Unele studii indica coexistenta frecventa a bolii Alzheimer cu leziuni cerebrovasculare multiple (CVL) la subiectii varstnici cu deficienta cognitiva.
Te-ar putea interesa:
Cauze ale dementei mixte
Din nefericire, stabilirea diagnosticului de dementa mixta are loc dupa decesul pacientului. Din aceasta cauza este greu de stabilit cu exactitate care sunt cauzele care au determinat declansarea celor doua forme de dementa in mod concomitent. Trebuie subliniat ca studiile indica faptul ca inaintarea in varsta joaca un rol semnificativ in aceasta evolutie.
Factori de risc
In cazul dementelor mixte, varsta pare a fi unul dintre factorii de risc importanti, crescand posibilitatea ca un pacient sa sufere de doua sau trei demente simultan. De asemenea, trebuie luati in calcul si alti factori de risc care duc la aparitia dementelor clasice:
- Istoricul medical familial;
- Excesul de alcool;
- Afectiunile cardio-vasculare;
- Un stil de viata dezechilibrat;
- Diabetul;
- Deficientele nutritionale;
- Fumatul;
Simptome
Simptomele asociate cu dementa mixta variaza de la caz la caz si in functie de dementele implicate si modificarile pe care acestea le produc la nivelul tesutului cerebral. In unele cazuri, manifestarile asociate cu boala Alzheimer sunt primele observate sau nu permit identificarea simptomelor asociate cu cea de a doua dementa.
Trebuie subliniat faptul ca o combinatie de doua forme de dementa face ca starea pacientilor sa se degradeze mai rapid. Simptomele specifice variaza de la caz la caz dar in general pot include:
- Pierderea progresiva a memoriei;
- Dificultati legate de intelegerea si folosirea limbajului;
- Confuzie;
- Schimbari de personalitate;
- Schimbari de dispozitie;
- Probleme de concentrare;
- Anxietate si depresie;
- Halucinatii;
- Dificultati legate de realizarea sarcinilor de zi cu zi.
Diagnostic si tratament
Un diagnostic de dementa mixta este stabilit definitiv dupa moarte, in momentul cand se efectueaza o autopsie. Studierea post-mortem a creierului poate duce la identificarea depozitelor de proteine anormale (corpy Lewy sau proteine tau) sau blocaje in vasele cerebrale.
In general, in timpul vietii, examenele neurologice si analizele medicale duc la identificarea unui singur tip de dementa, adesea boala Alzheimer. Din aceasta cauza, simptomele cu dementa vasculara sau cea cu corpi Lewy tind sa fie trecute cu vederea sau puse pe seama primei demente diagnosticate.
Dat fiind faptul ca, in general, pacientii sunt diagnosticati cu un singur tip de dementa, tratamentul pe care acestia il primesc are rolul de a tine sub control simptomele acesteia. Asta inseamna ca simptomele si evolutia celei de-a doua forme de dementa sunt ignorate.
In prezent, nu exista medicamente disponibile care sa vizeze in mod specific tratarea dementei mixte. In situatiile in care medicul neurolog considera ca boala Alzheimer este una dintre afectiunile care contribuie la simptomele dementei unei persoane, acesta poate prescrie medicamentele destinate tratamentului bolii Alzheimer.
Degradarea functiilor neuronale cauzata de dementa mixta sau de dementele clasice au un impact negativ asupra calitatii vietii si relatiilor personale. Programeaza-ti un consult neurologic la clinica Neuroaxis!