Boala Alzheimer – evolutie, simptome, diagnostic si tratament

Autor: Dr. Liviu Cozma

Despre autor

Cele mai importante aspecte in ceea ce priveste boala Alzheimer – evolutie, stadiu, manifestare si un plan de tratament adecvat – sunt greu de monitorizat si inteles fara suportul unui medic neurolog specializat in demente si care cunoaste particularitatile cazului respectiv. 

Un pacient poate sa reactioneze si sa se manifeste intr-un anumit fel, spre deosebire de altii cu acelasi diagnostic, necesitand un tratament cat mai personalizat. 

Ce este boala Alzheimer?

Boala Alzheimer este cea mai frecventa cauza a dementei si este caracterizata de formarea placilor anormale de peptide in tesutul cerebral. Boala Alzheimer apare, de obicei, dupa varsta de 65 de ani iar prevalenta sa se dubleaza la fiecare cinci ani. In populatia de peste 85 de ani, prevalenta Alzheimer in tarile dezvoltate variaza de la 20 la 40%. Primele semne ale bolii Alzheimer pot fi atât de subtile încât, de multe ori, nu le acordăm importanță și le atribuim oboselii sau stresului.

Faptul ca boala Alzheimer are o prevalenta crescuta in randul persoanelor in varsta nu inseamna ca aceasta forma de dementa este caracteristica batranetii. In cazul anumitor persoane, boala se poate manifesta la o varsta timpurie sau cu intensitate mai mare din cauza bagajului genetic sau a factorilor de mediu.

event

Fii atent la ce simptome ai!Fa-ti o programare la neuroaxis

Boala Alzheimer – evolutie

Scala Reisberg (Scala globala de deteriorare) este utilizata frecvent pentru a descrie evolutia persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer. Aceasta cuprinde 7 etape/stagii, incepand cu 1, cea mai usoara etapa si ajungand la 7, cea mai avansata etapa. Trebuie subliniat faptul ca etapele 1, 2 si 3 nu se refera la dementa. Abia cand boala Alzheimer atinge etapa 4 o persoana are dementa cauzata de boala Alzheimer.

In evolutie, boala Alzheimer urmeaza o serie specifica de simptome, iar pe baza acestora pot fi identificate cele 7 etape:

Stadiul 1. Declinul cognitiv nu este sesizabil. In acest punct nu pot fi identificate simptomele asociate cu boala Alzheimer, dar la nivelul creierului incepe procesul de deteriorare ireversibila.

Stadiul 2. Declin cognitiv vag sesizabil. In aceasta etapa boala Alzheimer duce la probleme cognitive minore care nu afecteaza activitatea persoanei sau interactiunea acesteia cu familia si cei din jur. Adesea, aceasta etapa a cazurilor de boala Alzheimer este confundata cu imbatranirea normala.

Stadiul 3. Declin cognitiv usor. Boala Alzheimer prezinta in acest stagiu primele simptome identificabile.

Stadiul 4. Declin cognitiv moderat. Boala Alzheimer este diagnosticata, de obicei, in acest stadiu. In acest punct persoanele afectate prezinta dificultati legate de realizarea sarcinilor complexe.

Stadiul 5. Declin moderat spre sever. Persoanele cu boala Alzheimer care se afla in acest stadiu au nevoie de ajutorul familiei pentru a fi in siguranta. Problemele de memorie duc la incapacitatea de a tine minte si a rememora aspecte precum data, numele rudelor sau numere de telefon.

Stadiul 6. Declin cognitiv sever. Persoanele cu boala Alzheimer care ajung in acest punct uita aspecte semnificative ale vietii lor. In plus, in acest stadiu este necesara asistenta continua pentru majoritatea activitatilor zilnice.

Stadiul 7. Declinul cognitiv extrem. In acest stadiu, boala Alzheimer reprezinta o forma de dementa severa. Bolnavul este dependent in totalitate de cei din jur si pe langa problemele cognitive si de limbaj prezinta si dificultati motorii.

Boala Alzheimer – simptome

Boala Alzheimer are o evolutie graduala care duce la moartea celulelor neuronale si la declinul continuu al capacitatilor cognitive. Aceasta evolutie se intinde pe parcursul a mai multor ani, iar simptomele asociate cu boala Alzheimer pot fi impartite in trei etape:

Simptomele timpurii

In acest stadiu problemele de memorie pot indica probleme neurocognitive. O persoana cu boala Alzheimer va prezenta simptome precum:

  • Dificultati legate de rememorarea conversatiilor sau a evenimentelor recente
  • Uitarea denumirilor pentru obiecte si locuri
  • Probleme legate de luarea deciziilor
  • Inflexibilitate in gandire
  • Pierderea obiectelor.

Simptomele intermediare

Persoanele cu boala Alzheimer care prezinta astfel de simptome se afla in punctul in care au dificultati legate de rememorarea numelor celor din jur. De asemenea, pot prezenta simptome precum:

  • Confuzie si dezorientare
  • Comportamente obsesive, repetitive sau impulsive
  • Senzatia de paranoia, indreptata asupra familiei si cunoscutilor
  • Afazie, probleme in comunicarea verbala
  • Probleme legate de somn
  • Schimbari de dispozitie.

Simptomele terminale

In etapele finale ale cazurilor de boala Alzheimer, simptomele sunt severe si scad calitatea vietii persoanelor bolnave, dar si a celor care acorda ingrijirile si asistenta necesare. Printre aceste simptome se afla:

  • Dificultati legate de schimbarea pozitiei
  • Scaderea in greutate
  • Incontinenta urinara
  • Diminuarea si disparitia vocabularului
  • Probleme semnificative cu memoria pe termen scurt si lung.
event

Fii atent la ce simptome ai!Fa-ti o programare la neuroaxis

Boala Alzheimer – evolutie, in studii de cercetare

In ultimele decenii si mai ales in ultimii ani, oamenii de stiinta din domeniul medical au reusit sa afle mai multe despre boala Alzheimer – evolutie, cauze – dar si despre modul in care aceasta se manifesta si cum ar putea fi detectata mai din timp.

Un astfel de studiu, publicat in jurnalul Translational Psychiatry, indica faptul ca o anumita proteina din sange ar putea sa duca la diagnosticarea timpurie a persoanelor care sufera de boala Alzheimer. Astfel, cercetatorii au ajuns la concluzia ca persoanele care prezinta un nivel ridicat de proteina acida fibrilara (GFAP) in sange au, de asemenea, un nivel crescut de beta amiloid. Acest tip de proteina se formeaza in creier si este un indicator asociat cu boala Alzheimer.

Diagnostic si tratament

\Pentru a diagnostica si monitoriza boala Alzheimer, evolutia si simptomele sale,  specialistii vor apela la o serie de metode si proceduri. Acestea au rolul de a determina stadiul declinului cognitiv si daca acesta este cauzat de boala Alzheimer sau de o alta cauza. 

Pentru a diagnostica o persoana cu boala Alzheimer, un neurolog va:

  • Pune intrebari legate de starea generala de sanatate, medicamentele folosite, dieta, istoricul medical si eventualele schimbari legate de comportament, capacitatea de a realiza anumite sarcini si personalitate.
  • Aplica teste de memorie, care evalueaza atentia, memoria si capacitatea de a rezolva probleme.
  • Recomanda realizarea unor analize standard, precum cele de sange si urina, pentru a putea exclude alte cauze ale problemelor semnalate.
  • Recomanda realizarea unor teste imagistice: rezonanta magnetica (RMN), computer tomograf (CT) sau tomografia cu emisie de pozitroni (PET).

Nu exista inca un tratament pentru boala Alzheimer. Dar exista lucruri care pot fi facute pentru a mentine calitatea vietii. Specialistii si familia pot lucra impreuna pentru a face un plan de ingrijire pentru persoana care sufera de Alzheimer. Acest plan de ingrijire poate include urmatoarele: 

  • Medicamente. Acestea pot incetini simptomele pentru o vreme si pot face ca boala sa fie mai usor de suportat.
  • Vizite regulate la medic pentru a verifica raspunsul pacientului la medicamente, pentru a identifica noi probleme, pentru a vedea cum se modifica simptomele si pentru a oferi sprijin continuu familiei.
  • Tratarea complicatiilor care pot aparea pe parcurs: anxietatea sau depresia.
  • Planificarea modului in care pacientul poate fi cat se poate de independent si de a-si gestiona propria viata cat mai mult timp.

Daca observi ca cineva apropiat incepe sa uite, si mai ales sa te uite, acompaniaza-l la un consult de neurologie. Alzheimer este o boala ireversibila, dar diagnosticata timpuriu, poate fi manageriata mai bine atat in beneficul pacientului, cat si al apartinatorului. 

event

Fa-ti o programare la Neuroaxis

Alte Articole

Google Reviews

Părerea ta contează foarte mult pentru noi.

Ajută-ne să îmbunatățim serviciile prin adăugarea unei recenzii.

Adauga o recenzie

Abonează-te la newsletterul “1 minut pentru sanatatea creierului”

Și vei primi in fiecare zi de joi 3 sectiuni cu informatii despre un subiect de interes din sfera sanatatii creierului.

keyboard_arrow_up