Medicii specialisti in neurochirurgie spun ca o tumora la cap care se dezvolta foarte lent poate trece neobservata timp de ani intregi. Din fericire, la momentul actual, exista numeroase consultatii si analize cu aparate performante in domeniul neurochirurgiei care ne pot ajuta sa depistam devreme o astfel de boala.
In primul rand, trebuie sa stim ca exista mai multe tipuri de tumori cerebrale, respectiv cele benigne, adica necanceroase si cele maligne, adica canceroase. Totodata, tumorile pot fi localizate in creier si se numesc tumori cerebrale primare sau pot avea originea in alte organe ale corpului si sunt denumite tumori cerebrale secundare sau metastatice. Maniera in care o astfel de tumora la cap poate afecta sistemul nervos tine foarte mult de amplasarea acesteia in organism, dar si de nivelul de dezvoltare. Prin urmare, la orice semn de dezechilibru, la o durere de cap accentuata, daca simti ca ai probleme de mobilitate in brate sau picioare, ar fi bine sa te adresezi medicului pentru ca acesta sa vada exact care e problema si daca e vorba sau nu de o tumora cerebrala (tumora la cap).